it ain’t no party like an emergency room party !!!1111one
in the timp on the interwebs and in the projects
nu da, rili, soooo fakin cul la urgente, dixtractie sa moara ma-ta
in other news, oamenii is so lame and redundant … who the pula mea gives a fuck … really, go fuck yourselves
I gotz my own poseee, it’s called me and nobody else … so, suge-mi-ai pula de cacat de glazura
Esti in apa. E intuneric si frig. Nu stii unde te afli, nu vezi nimic in jur. Nu stii daca poti sa iesi, nu stii daca sa incerci sa inoti in vreo directie sau sa stai pe loc. Nu stii daca esti intr-o cada sau un ocean, dar nu exista nici un capat, nici o margine. Doar apa si aerul de deasupra ei. Esti tras de curent, izbit in toate partile. In unele zile e mai calm, in altele mai violent, dar niciodata nu se opreste. Cateodata esti tras la fund. Simti ca te ineci, plamanii ti se umplu cu apa, tusesti, dar degeaba, incerci sa respiri, dar nu faci decat sa inghiti si mai multa apa. Te zbati, devii disperat, instinctele sunt singurele care te mai conduc. Simti panica, simti moartea aproape iar apoi incepi sa pierzi orice gand rational. Fraturi, imagini, sunete, o cacofonie de amintiri, ganduri … si oameni … fosti oameni. Dar nu mori. De fiecare data e la fel. Ajungi iar la suprafata, cateodata singur, cateodata din noroc, cateodata impins de curent, cateodata fara sa stii cum. Dar inevitabil ajungi iar la suprafata. Unde nu te asteapta decat acelasi vant, acelasi intuneric, aceeasi apa de gheata care ti se izbeste de fata. In zilele bune plutesti in deriva. Esti la fel de confuz, dar poti supravietui fara prea mult efort. In alte zile furtuna e prea puternica. Fiecare secunda e o lupta, fiecare gura de aer o victorie efemera.
Dar nu mori. Esti extenuat, nedormit si confuz. Si totusi nu mori. Nu stii de ce traiesti, nu stii ce inseamna sa traiesti, nu stii daca exista altceva decat lupta si chin. Si totusi nu mori. Ajungi sa iti doresti sa mori. Ajungi sa iti doresti sa scapi. Dar de fiecare data cand esti tras la fund, esti ridicat la suprafata. La nesfarsit, un an, doi, o suta, un minut. Timpul isi pierde orice relevanta fara repere de care sa il atasezi. Nu exista decat prezentul iar prezentul e chin. Nu stii unde esti, nu stii ce esti, nu stii de ce esti acolo. Nu mai stii nimic altceva decat lupta, dar nici macar constanta ei nu iti aduce alinare. Ranile nu se inchid, dor la fel de mult ca la inceput, un inceput de care nu iti mai aduci aminte, iar durerea e la fel de usturatoare. Desi loviti incontinuu, nervii nu iti amortesc.
Si o duci asa o vreme, o eternitate, o clipa. Apoi ceva se schimba. Nu stii exact ce e, dar dai peste ceva. Ceva solid. Ceva de care sa te agati. Si te agati cu toata disperarea. Chit ca te taie, chit ca doare sa te tii de el, nu ii dai drumu. E singuru lucru care iti da speranta, e singuru lucru care iti da constanta, e singuru lucru care exista intr-un ocean de vid. Si nu mai e asa greu, furtunile sunt tot acolo dar parca nu te mai lovesc asa tare, pe de o parte oferindu-ti un modest adapost, pe da alta oferindu-ti ceva de care sa te tii. Sunt zile mai bune, sunt zile mai rele. Simti ca esti tras la fund dar te agati in disperare si reusesti sa stai la suprafata. Incepi sa te obisnuiesti. Nu stii cine esti, nu stii de ce, dar stii ca exista ceva. Nu stii ce, dar e cert ca exista. Incepi sa uiti cum era. Incepi sa crezi ca asa a fost dintotdeauna si ca asa va fi mereu.
Si apoi dispare. La fel cum a aparut, dispare. Fara nici o avertizare, fara nici o explicatie. Esti aruncat iar in ocean, valurile te lovesc si mai tare, curentul te trage dupa el, nu poti sa te impotrivesti, nu poti sa te lasi dus. Deja ai uitat cum era la inceput, panica se instaleaza din nou, dar nu poti sa te gandesti la valurile care te trag la fund ci te gandesti numai la el. Care nu mai e. De ce nu mai e? Mai tii minte oare cum era sau a fost nevoie doar de o clipa ca totul sa se schimbe? O sa se intoarca? Nu, probabil ca nu. Tot ce ai e acelasi ocean, aceeasi lupta, aceeasi durere, aceeasi disperare, aceleasi intrebari fara raspuns. Si te simti iar tras in adancuri. Si iti doresti din nou ca de data asta sa nu te mai ridici. Poate de data asta o sa se termine totul … desi probabil ca nu.
Fiecare om is are realitate lui. Nu e mare filozofie asta, e doar un alt fel de a spune si o consecinta a perspectivei unice pe care o are fiecare asupra vietii si a lumii. Nu exista doua realitati identice.
Insa, si de aici vine multa confuzie si se nasc multe probleme, realitatile astea, non-identice, nu sunt chiar asa de diferite. De fapt, sunt surprinzator de asemanatoare pentru foarte multi oameni. Atat de asemanatoare incat devin imposibil de distins, se pot aproxima foarte bine ca fiind la fel. Asta e principiul pe care e construita societatea omeneasca. Doi, trei, zece, o mie de oameni cu o realitate foarte asemanatoare o sa gaseasca destule lucruri in comun si o sa accepte o varianta aproximata, o medie ponderata a realitatilor individuale, ca Realitate.
Vor face asta fara sa isi dea seama, evident, e o consecinta fireasca a faptului ca realitatile lor sunt foarte apropiate. Dar tocmai pentru ca nu isi dau seama ca, totusi, realitatile lor sunt diferite, vor crede ca exista o singura Realitate si ca e aceea pe care o vad ei.
Cu cat marja de eroare dintre realitati devine mai mare, cu atat mai multi oameni vor putea spune ca impart aceeasi Realitate. Pe principiul asta se ajunge la o singura Realitate universal acceptata. Acea realitate pe care o vedem cu toti si cu care avem in comun destule lucruri incat sa ne para fireasca. Unii au mai putine, altii mai multe, dar, in mare, intram toti sub umbrela Realitatii. Puteam sa ii spunem lume, univers sau sa ii dam o conotatie spirituala si/sau religioasa.
Aceasta realitate e insa prea aproximativa ca oamenii sa nu observe totusi ca nu cred intru totul in ea, ca nu e chiar la fel cu realitatea lor. Asa ca exista niste sub-diviziuni, cateva, care sunt mai apropiate de realitatea fiecaruia dar destul de vagi incat sa cuprinda sute de milioane de oameni. Poate fi vorba de rasa, de tara, de religie, de sex, de varsta, etc. Din nou, mergand in jos si astea se pot sub-diviza si, in acelasi timp, un om se poate identifica cu mai multe realitati, chiar din acelasi plan de ierarhizare.
Ideea e simpla si destul de vaga incat sa nu poata fi contrazisa prea usor. Dar asta era doar introducerea. Sistemu functioneaza foarte bine pentru cei a caror realitate e destul de apropiata a altora incat sa se poata regasi in una din realitatile comune. Cand insa individul percepe o realitate destul de diferita incat sa nu coincida prea mult cu cea a celor din jur apar problemele.
E irelevant de ce realitatea aceluia este atat de departe de media statistica. Inevitabil, din miliarde de exemplare, unii vor fi mai indepartati. In plus, pot surveni tot felul de factori externi care sa duca la o schimbare radicala a perceptiei realitatii. Acesti factori pot fi pur externi, in cazuri extreme, sau pot starni sau exagera unii factori interni latenti sau mai putin vizibili.
Cand se intampla asta, si realitatea individului devine in mod evident in neconcordanta cu a celor din jur, individul respectiv se va simti alienat si va fi perceput ca diferit de ceilalti. Evident, sanatatea pshihologica a omului, si aceasta o consecinta a unei realitati acceptate, fiind in primul rand legata de apartenenta la si acceptarea unui grup, cand asta nu mai exista apar simptomele clasice, de depresie cu tot ce e legat de, ducand in unele cazuri la comportamente pe care Realitatea acceptata le vede ca extreme si daunatoare. Evident, ele nu sunt percepute la fel de realitatea individului.
Si aici e dilema. Care e realitatea corecta? Care e realitatea reala? Tinand cont ca fiecare realitate individuala e diferita si deci, la modul ideal, egala ca ‘validitate’ s-ar putea spune ca orice realitate, oricat de indepartata de cea acceptata e corecta si ‘buna.’ In acelasi timp, societatea umana e construita tocmai pe premisa unei realitati comune, omul ca societate si ca individ nu poate exista fara asta.
So, yeah, we’re fucked.
poza mea cu kazi ploae care nu e cu kazi ploae e pe locu 5 pe gugle imagini daca cauti ‘kazi ploae‘
my life is now complete / I have ruled google, as was my plan
sunt intr-o dilema, pe de o parte ma enerveaza traficu care vine pe cacatu asta, pe de alta e impotriva ‘principiilor’ mele sa sterg ceva …
o specie de cretini, ca fapt divers … amenintarea maimutei cum ar spune altii
acestea fiind spuse, album semi-nou, gratis si asta ca na … comunistu comunist …
cel putin cred ca e gratis, adica din ce am verificat io pare legitim … plm
Kazi Ploae – Hartie de impaturit muntele (2010)
cacati fara continut, ambalaje sclipitoare peste un balon de vid. cum pula mea sa vrei, cand tu nu stii ce e aia dorinta. cum pula mea sa ceri cand tu nu dai nic. si nu dai pentru ca nu ai de unde pentru ca esti un nimic. o piatra, o insecta, inca o adunatura de atomi care zburda prin univers, la fel de neimportant ca prafu pe care il calci in picioare. te-ai nascut, ai sa mori si ai sa ai impresia ca ai trait. nu e cazu. ce faci tu nu se cheama viata, e doar inertie, doar particule care se izbesc una de alta, schimbandu-si traiectoria aleator, dar niciodata cu un scop sau cu un rezultat. universul e acelasi pe care l-aii gasit cand ai aparut pe pamant si o sa fie acelasi dupa ce dispari. nici o urma nu lasa, nici o diferenta nu face, nici o schimbare nu produce existenta ta.
Asa ca, n-ai decat sa te zbati, n-ai decat sa plangi sau sa razi, rezultatul o sa fie acelasi. esti nimic si simplul fapt ca tu nu crezi sau ti-ai dori sa nu fie asa nu o sa schimbe asta. hei, dar tu continua-ti existenta nula, acopera-te cu drame prefabricate in dorinta de a capata sens, ma consoleaza faptul ca e totul degeaba. esti nimic, iar nimic nu poate afecta ‘ceva.’ nu exista interactiune, e doar iluzorie asa ca toata mascarada ta nu te face decat mai penibil decat erai deja.
o adunatura de cretini. asta sunteti. cretini care nu-s in stare de nic dar care nu vor sa accepte asta. cretini care nu au altceva in cap decat propria persona dar prea slabi pentru a fi ce va imaginati ca vreti sa fiti. Asa ca va plangeti, dati vina pe altii, faceti motoc si crize de fiecare data cand nu va convine ceva.
SUGETI PULA!
va meritati soarta. viermi fara coloana vertebrala dar cu impresii si pretentii.
hai totusi sa va raspund la intrebarea care va bantuie dar careia nu aveti curaju sa ii dati un raspuns desi il stiti: DE PROSTI! … de aia … de aia ti se ‘intampla’ tot ce ti se intampla, de prost ce esti. nici mai mult, nici mai putin.
nu e vina nimanui altcuiva, nu e o conspiratie, nu e context, nu e anturaj, nu sunt *ceilalti … * tu esti de vina, iar singurul motiv, singura cauza, singura vinovata e prostia crasa care urla in tine.
data viitoare cand dai vina pe altii pentru ‘problemele’ tale, pune-ti intrebarea simpla, oare nu e din cauza ca sunt eu prost/proasta. desigur, nu o sa ai curajul sa raspunzi sincer.
– te inseala barbactu … e pentru ca esti proasta
– nu ai femeie … e pentru ca esti prost
– te fute sefu la cap … de prost ce esti
– nu te angajeaza nimeni … contrar dovezilor empirice, lumea in general nu cauta sa angajeze (toti) prostii
– nu ai bani da vrei … n-ai sa ai ca esti prea prost
– nu ai loc in tramvai de mosnegi … tot de prost ce esti
– esti gras si nu poti sa slabesti … tot de prost
– ungurii iti fura tara … esti prea prost pentru a fi calificat
lasa in pula mea vaicarelile
cu cat inaintez in varsta cu atat inteleg mai putin … cred ca intr-o zi nu o sa mai inteleg nimic, o sa ma desprind complet de lumea asta … nu o sa mai inteleg nici un concept banal din universul asta. nu o sa stiu ce e aia o usa si ce sa fac cu ea. nu o sa mai conteze ca in momentu ala o sa fiu iesit de tot. un fel de depasire a conditiei e si asta … la nivelul cel mai pur. altii i-ar spune nebunie.
Da nu despre asta vorbeam. Nu pot sa zic c-am inteles prea multe niciodata. Deci nu am plecat de pe o pozitie prea buna. Nu inteleg oamenii, nu stiu daca ii intelege cineva … ce pula mea vrem? Toata lumea vrea ceva, nimeni nu stie ce. Da sentimentu de dorinta e acolo. Stii ca ceva iti lipseste. Crezi ca ceva ar trebui sa mai fie.
Evident e si cazul meu … ce-i drept, cand nu ai nimic, e ceva mai simplu sa crezi ca vrei ceva. Cacat, iar era sa intreb de ce …
Nu conteaza de ce, dar clar ca totu e futut. Si totusi eu incerc … nici asta nu am inteles niciodata … ce ma tine in viata … ce ma face sa continui. Nu exista absolut nici un motiv pentru care as continua sa traiesc, apoi sa continui sa sper. Presupun ca asta e, un fel de speranta mascata. Speranta asta cretina ma face sa incerc … sa incerc sa ii ajut pe altii … desi nu de grija lor … probabil e incercarea de a face o lume in care eu as vrea sa traiesc. Ca asta de acu clar nu e. Probabil ma gandesc ca daca altii o sa poata sa fie mai bine o sa creez un context in care si eu o sa fiu mai bine. Nu functioneaza.
Asta pentru ca nimeni nu vrea ajutor. Nimeni nu vrea sa fie ‘fericit.’ Cui pula mea ii trebuie liniste? Ne-ar devaloriza ca oameni. Cea mai adanca dorinta omeneasca e sa fii fucked up. E adanc inradacinata. Fara dorinta constanta de a ne fute viata sau de a ne face sa credem ca viata noastra e fututa nu am mai fi oameni.
E o aroganta exagerata asta. Si prezenta in orice om. EU am probleme reale … eu is futut la cap … fo’ rilz. Daca am crede ca ‘problemele’ noastre le au toti nu am mai fi speciali. Sau ca ‘problemele’ noastre chiar nu sunt atat de mari si importante pe cat ne par … sa fii ca oricare altu e frica cea mai mare.
Nu, asta nu o sa se schimbe niciodata …
whatever … devine plictisitor la un moment dat … a devenit de mult … presupun ca am o rezistenta exagerata la repetitivitate … sa ii spunem mai simplu ‘prostie’
… I don’t give a fuck about some fucking afterlife shit … fuck that … FUCK THAT … that’s fucking bullshit. Cum pula mea ii consoleaza asta pe prosti? Nu frate, o sug acu 80 de ani da dupa ai sa vezi … viata!!! … in pula mea …
E asa un sistem cretin incat nu are cum sa fie o simpla coincidenta. Da eu nu vreau sa cred in dumnezeul care reiese din asta. Un dumnezeu care a creat un sistem in care tre sa faci fix invers ce simti ca sa ai rezultatele pe care le vrei e un muist. Un muist infantil.
Daca esti de treaba, te comporti ca o fiinta umana, ai respect pentru altii si incerci sa iti stapanesti pornirile cretine … o sugi. Automat o sugi, nu e fackin rant, e matematic. E psihologic. Nimeni nu respecta pe unu care se poarta ok cu el. Suntem atrasi, inevitabil, de muisti … de aia care ne fut, si nu in sensu placut. E inradacinat in creeru nostru, e mai omenesc ca fututu, in sensu placut. Poate asta e planu … asa probabil functioneaza si cu asta de sus. Il ‘proslaveste’ lumea ca e un muist.
Is io singuru care vede asta ? Intrebare retorica … raspunsul l-am primit in fiecare zi a vietii mele … scurte si insignifiante. Mi se pare penibil, de vreme ce eu pot, partial, ar trebui sa poata si altii. Sau poate nu vor. Sau poate nu le pasa. Sau poate nu pot … cel mai sigur. Da asta ii scuza?
*Iarta-i doamne ca nu stiu ce fac *… ?? Nu stiu … eu as vrea sa cred asta, da nu functioneaza, nu ma calmeaza, nu ma consoleaza. Eu tot vad cacatu, tot vad sistemul penibil … cu ce ma incalzeste ca ceilalti cred in el …
Si like, induri, da pentru ce? Nu ma face mai puternic, nu ma face mai bun. Nu imi aduce nici un folos, nu mi-a adus nicidodata. Pe ce sa ma bazez ca sa cred ca o sa se schimbe asta vreodata? Ca, la un moment dat, o sa fie ok. Sau ca poate in alta viata … nu am absolut nici nu semn, nici o dovada, nici un indiciu … NIC … ca ar fi asa.
Nu. Totul arata inspre un singur lucur. WE”RE FUCKED … I”M FUCKED. O sug si o sa o sug in continuare. Probabil din ce in ce mai tare. Nu e nic nou, is fakin obisnuit dar am si eu limite … pe care le ating mai des in anumite perioade …
Si, stii, faza e ca, daca ma enervez imi trece repede. Nu asta e problema, nu, tot cacatu asta nu imi provoaca decat dezamagire … sila cateodata … E trist, cum zicea badea. E trist frate ca asta e cacatu de lume in care tre sa traiesc. Singuru pe care o sa il cunosc.
Si ajung iar la acelasi cacat de intrebare … avea dreptate fiicamea … DE CE ? … de ce ? … asta nu pricep. Probabil finca raspunsu e … ‘da’. Da’ ajung de la ce am inceput, daca intradevar nu exista motiv atunci totu e random … nimereala. Si atunci, cat pula mea de ‘noroc’ sa avem, noi ca omenire, incat sistemu asta atat de cretin da atat de pus la punct sa evolueze de la sine in ceea ce e azi. Da poate ca asta era singura cale de evolutie. In timp, sistemu s-a modelat pe sine pana cand a luat forma pe care trebuia sa o ia, singura pe care putea sa o ia.
Da e irelevant pana la urma … de ce e asa … pentru ca … nu e nimic de facut. Nu cred ca intrebarea ‘de ce?’ poate sa aiba un raspus care sa dea un sens, un scop, o scuza tot cacatului, asa ca orice alt raspuns nu ar face decat sa exacerbeze absurdul situatie.
pula mea … nu cred ca am sa reusesc sa inteleg
Full HD version aici.
firul ierbii se desparte-n patru, sase, douazeci
nu face nici un dumnezeu de sens da suna atat de misto … mai ales ca canta … cand canta … adica tot timpu na … plm