DZM - Printul
DZM - Ganja
Baphomet
Tot ce zboară, nu se mai mănâncă, ar zice un proverb dar nu.
Nu da vrabia din mână pe vulpea din gând, ar zice altu rămas cu mâinile în buzunar și cu buzunarul spart.
Glumă de vacanță.
Vegetariana carnivoră omoară de plăcere,
Dar puiul rămâne înghețat.
Forțată pe dietă artificială,
Roșcata canină scuipă venin și’n capra alungată în vecini.
Puiul era deja înghețat și acum vecina mestecă în gol de draci amintirea amăgirea unei închipuiri.
Puiul de fapt nici n-a existat.
Regretul de după nu vindecă înțepături și nici nu pune la loc acul rămas înfipt.
Atacul albinei focoase e de unică folosință și calul ar fi murit de scurt drum.
Oricum nu mai are cine să-i sugă veninul.
Întotdeauna mai verde, iarba e ochiul.
Doar efectul Doppler inversat.
Capra neagră a familiei moderne mănâncă numai licheni de Brașov dar visează flori de colț.
Rară dar flămândă.
Orfanului pui de drac îi rămâne viitorul trecutelor fantasme.
Leșurile le lași unde cad în marșul cu ochelari,
Dar fantomele ielelor rămân cu tine bântuindu-ți nopțile.
Viul dans al morților.
Dracu și-a vârât coada până a rămas ca ursu.
Hope fills the earth with infinite surmise
est
Ce-i interzis cu mana ta se ia de pe tavan.
abuz
Totusi, nu iti cauta scuze cand nici mie nu imi acorzi. Nu ai fost victima nici inainte si nici dupa. Atacator ai fost de la inceput cum a fost si eu. Si abuzul, oricat de justificat, tot abuz se cheama. Crezi ca e reactie fireasca? Atunci de ce numai tu ai dreptu la ea. Tu esti singurul tau arbitru, asa ca e normal sa iti acorzi tie circumstante atenuante si sa ignori ce nu iti convine. Normal, nu si sanatos. Victime am fost amandoi cum am fost amandoi calai.
Re: nothing
Am scris ca boul o tona si am pierdut. Simbolic poate. Macar aici pot sa mai incerc o data.
Vroiam sa scriu si eu, si o sa scriu. Dar nu mi-am acordat timpu sa sufar. Nu am avut curajul.
As vrea sa fi fost personajul diabolic pe care il descrii. Daca as fi fost, nu as fi suferit atat acum. Si nu ti-as fi facut atat de mult rau, m-as fi plictisit de mult. Dar poate ti-e mai usor sa ma vezi ca un personaj de benzi desenate decat ca un om. In benzi desenate nu exista decat alb si negru. In realitate, totu e gri.
Dar ce rost are sa ma apar, cand sunt vinovat. Si sunt vinovat, desi poate nu de tot ce ma acuzi. Nu conteaza de ce sunt vinovat, cand justitia a fost servita. Justitie da, adevar mai putin, partinitor si monoperspectivist oricum.
Ce mai conteaza ca am fost condamnat pe nedrept cat timp imi ispasesc pedeapsa, cat timp platesc pentru faptele mele. Judecatorul care e si victima e de neinduplecat. Avocatul care e si faptasul nu poate fi crezut niciodata, nici in rarele momente cand spune adevarul. Victima devenita calau e la fel de cruda si clar mai determinata ca vinovatul.
Totusi cand imparti totul in bine si rau, in victima nevinovata si criminal malefic, e mai usor sa le distingi, sa tragi o linie intre ele, sa devina doua entitati de sine statatoare unde pana atunci era una singura, sarpele care se hranea cu propria coada, autosuficient si flamand de propria-i distrugere. Din doi oameni nu pot fi doi vinovati, cum nu pot fi doua victime. Pagubitul nu poate fi si pagubitor in acelasi timp. Nu asa ne invata povestile din copilarie.
Iar trecutul nu exista decat in povesti, nu a existat si nu va exista in alta forma. Prezentul e efemer si haotic si se transforma in trecut prin prisma si bunul plac a celui care il priveste si il inregistreaza. Iar apoi, e din nou rastalmacit de cel ce il povesteste.
Adevar in sus, adevar in jos. Adevarul meu, adevarul tau. Un adevar fictiv, reconstruit din cateva cioburi de absolut si mult gips aplicat dupa skill si imaginatie de un arheolog mai mult sau mai putin abil, asemeni oalelor dacice.
Rezultatul poate parea complet, poate fi expus in muzee, dar are putin in comun cu obiectul initial si nici intr-un caz nu serveste la acelasi scop.
Dar la ce folos cioburi cand noi vrem intreg, mai bine o piesa de muzeu care spune o poveste placuta sau macar coerenta, decat cioburi care descriu o realitate violenta si confuza.
Imi spui de manipulare, dorita si constienta sau nu. Suntem amandoi vinovati si stii asta. Cand tu te simteai nedorita, eu te simteam rece si distanta. Cand eu iti aratam afectiune, tu raspundeai cu acuzatii. Cand vroiam sa vad dupa carne, ridicai ziduri. Nu ai stiut sa vezi putinul pe care ti l-am dat asa ca mi-ai dat si mai putin la schimb.
Un schimb de energie cu pierderi. Oricat de multa era la inceput, in timp, s-a consumat pana n-a mai ramas nimic.
Cum te-ai mintit si tu de frica, m-am mintit si eu de singuratate, m-am mintit ca o sa vina ziua in care sa ma lasi in sufletul tau, in care sa ai destula bucurie incat sa dai si la altii.
Nu ai stiut sa ma iubesti cum nu am stiut nici eu. Si, mai rau, nu am stiut sa iti arat ca te iubesc, cum nu ai stiut nici tu. E cretin, dar nesurprinzator pentru doi roboti defecti care incearca sa treaca drept oameni.
Doi roboti care simt mai mult decat toti oamenii la un loc si totusi capabili de o lipsa de empatie rezervata doar creatiilor mecanice.
E ironic ca singuru mod in care putem comunica, sau cel putin “vorbi” fara sa ne certam, e cand vorbim de unii singuri, fara sa stim macar daca alalt asculta. Dar poate asa o fost tot timpu intre noi. Multe vorbe, putina comunicare.
HULK STEAL
It really doesn’t matter if they didn’t mean to. “Bad things” are always about the putting of one perceived need over another. Heck, “not meaning to” is the reason most people allow themselves to commit bad acts in the first place, for it is the subconscious permission to an instinct.
Luna e toata o parte intunecata
Cuvintele mari acopera simtiri mici. Fetele sterne mascheaza oameni slabi. Trasaturile infantile ascund minti desfigurate.
Frica dezgropa instincte primitive, dezumanizand. Furia creeaza oameni orbi. Ura consuma oameni buni, ii macina din interior si lasa in urma doar o coaja.
Durerea creeaza calai zeloti, iar injustitia nu duce decat la mai multa injustitie. Iertarea vine prea tarziu sau deloc.
Oameni goi pe dinauntru umbla printre noi neobservati, caci noi ne oprim tot timpul la ambalaj. Ne e frica de ce am putea gasi daca l-am desface.
Doar ambalajul ne atrage si doar ambalajul ne intereseaza. Nu poti sa te futi cu un suflet si totusi o cutie goala, oricat de stralucitoare, nu iti poate incalzi inima in noptile lungi.
Sufletul e ce ne da viata, e ce ar trebui sa ascunda si protejeze ambalajul. Dar sufletul are nevoie de un alt suflet pentru a creste, cum au ciupercile nevoie de alge. In lipsa acestuia se atrofiaza pana cand nu mai da nici o caldura.
Poate in unii nu dispare de tot niciodata, dar in multi nu a ramas decat ambalajul. Si, si ala incepe sa se dezmembreze cand nu mai acopera decat vid si o samanta uscata de suflet.
Dintre acestia, unii se transforma in adevarati vampiri, sufletul lor nu mai lucreaza in simbioza, ci se hraneste cu energia altor suflete. Cu toate astea, el nu mai creste, devine o gaura neagra afectiva, capabila doar sa absoarba energie si sa consume pe altii. Iar cand o sursa de energie s-a epuizat, trec la alta, lasand in urma si mai multe cutii goale.