Plm cică sa mai scriu și eu pe aici ca nu am mai scris de luni de zile cred. Nu cred ca o sa o fac nici acum. Sa vedem ce iese.
Nu stiu … nu stiu ce sa zic ca nu stiu ce sa fac … nu stiu ce fac … ceva fac din moment ce inca ‘exist’. Inertia e ‘motorul’ principal al universului nu. O sa pun multe ghilimele ca eu nu cred in nimic si deci nu fac afirmatii, nu dau axiome, nu spun adevaruri. Pun ghilimele ca sa inteleaga cine e sa inteleaga ca nu am certitudini deci nu imi permit sa ma exprim ca si cum as avea. Cel mai probabil o fac degeaba, cine e sa inteleaga intelege si fara cine nu nu.
E greu sa nu crezi in nimic dar in acelasi timp e mult mai greu sa crezi in ceva. Nu ca ai fi mai meritos daca ai crede si nici invers. Repet nu stiu nimic asa ca nu pot sa spun ca o cale e mai buna ca alta. Stiu doar ca pe asta am ales-o desi nici de asta nu sunt 100% sigur.
Totusi cred ca e mai greu sa nu crezi nimic. Iti trebuie coae. De fapt sa completez. E greu sa nu crezi nimic si in acelasi timp sa continui sa … traiesti … sa cauti chiar. Da iti trebuie coae. Majoriatea alege sa se consoleze in adevaruri. In certitudini. E recomfortant sa ai pe ce sa te bazezi. Sa stii ca exista ceva imuabil. Un dumnezeu care sa aiba grija de tine. O lege universal valabila. Un om care sa te sustina oricand. Un adevar incontestabil. Evident nu cred ca exista nici unele din astea cel putin nu pentru mine. Pana la urma existenta lor e neimportanta. Nu faptul ca exista dumnezeu sau nu te ajuta cu ceva ci faptul ca crezi ca exista dumnezeu sau nu. Cand crezi ceva devine real. Devine adevarat. Dupa aia e usor. Stiindu-te pe o baza solida poti sa construiesti sa adaugi alte adevaruri si sa le ataci pe ale altora. Sau sa incerci sa le vinzi celor care au alte adevaruri sau care nu au deloc. Si vei face asta pentru ca in sinea ta nici tu nu esti convins. Trebuie sa creada si altii ca sa iti valideze credinta ta.
In acelasi timp alegand sa nu crezi nimic nu alegi calea cea mai usoara. Fara nici un adevar nu risti sa iti fie luat. Dovedit fals. Nu risti sa piezi nimic daca nu ai nimic. Totusi nu cred ca din lasitate o fac. Nu ca nu m-ar caracteriza dar … eu as vrea sa cred. Chiar vreau. Ceva. Orice. Dar ce ? Cine sa ma convinga? Cu ce ? Singuru lucru pe care il cred e ca nu cred nimic si nici de ala nu sunt sigur. Sa ma invart in jurul cozii e specialitatea mea la fel cum e si sfidarea oricarei legi ale logicii. Nu ca le-as cunoaste.
In fine uite cautand ceva am dat de altceva care imi da o explicatie sau o sursa a ‘problemei’ mele. Totu se trage de la dualism mai exact de la ideea, credinta ca universul este dualist la baza. Rau/bun, corect/gresit, alb/negru intelegi tu. Cand incerci sa potrivesti o credinta nondualista in sistemul nostru cat se poate de dualist… pai nu functioneaza. Cre’ca ajung iar la fizica cuantica, ma rog din punct de vedere ‘filozofic’. Imi place ideea ca doua lucruri pot fi in doua locuri pot sa aiba doua valori in acelasi timp. Asta daca stabilim ca timpu e absolut si raportam restul la el. In fizica cuantica o particula poate fi in doua locuri in acelasi timp … teoretic. Practic, ‘fizic’, ea o sa fie in unul da tu nu ai de unde sa stii in care. Da in timp ce noi privim lumea noastra macroscopica guvernata de legi macroscopice cat se poate de absolute si incercam, fara sa reusim, sa explicam lumea microscopica poate ar trebui sa facem invers. Sa acceptam ca doua lucruri care se exclud pot fi amadoua ‘adevarate’ in acelasi timp. Aberez.
Asa dihtonomii le zice … uitasem.
Am mai avut asa cateva idei de posturi zilele astea da le-am cam uitat. In schimb o seara mi-a ramas in minte mai exact o stare care, desi si-a mai pierdut din claritate, a cam ramas cu mine. O fost prima data, sau cel putin din cate tin eu minte, in viata mea cand mi-am dat seama cat de fara rost e totu, cate singur sunt si suntem intr-un mod cat se poate de non-emo. Adica una e sa spui ca totu e de cacat, una e sa ‘crezi’ ca totu e de cacat si alta e sa simti sa stii ca totu e de cacat. O stare de disperare rece rationala, revenind la chestii care aparent se exclud, in care chiar nu mai stiam ce fac … ce caut eu aici … si pentru ce. Adica siriously … sa muncesc … pentru ce … bani … ce cacat sa fac cu ei … adica pula mea is buni da … pointless. Cat despre oameni … la fel de pointless … nu exista … nu sunt, am cautat crede-ma … nu am gasit. Poate am io ghinion da matematic, statistic ar fi trebui sa gasesc in atata timp. Asa ca sunt nevoit sa deduc ca ori chiar nu exista ori ca sunt atat de putini incat pot fi neglijati si aproximati cu 0 fara a schimba prea mult validitatea estimarii. Nici nu stiu ce sa cred … adica ce sa fac cu rezultatu asta … Daca nu pentru oameni traiesc atunci tre sa fie alt motiv nu … alt scop, tel … sa ma “cresc” pe mine nu? Pai bun dar … cum ? Nu vad nici o cale pe care sa vreau sa o urmaresc care sa duca la/rezulte in o evolutie, o crestere, o placere, o satisfactie, o realizare.
De fapt poate mint sau cel putin exagerez. As vedea cel putin una dar … depinde de prima parte a problemei si tocmai am concluzionat ca nu exista si ca trebuie cautat ceva in afara ei.
Mai de cacat e ca sunt oameni care aparent au raspunsuri. Ok nu sunt pentru mine raspunsurile lor da daca ei au gasit ar trebui sa pot si eu nu? Decat daca doar par ca au raspunsuri. Decat daca se prefac fie ca realizeaza sau nu.
In fine am scris destul fara sa zic nic.
Da totusi vreau? De ce nu eu … plm … it’s not fair …
As putea sa continui pentru mine (gen sa nu public) da … ce sa mai zic si de ce … de ce sa scriu ceva care ma intereseaza doar pe mine. N-ai cum sa faci asta doar pentru tine ca exista tot timpu un 0.1% sansa si speranta ca citeste cineva.
Si asta e alta chestie ca tot mi-am adus aminte. De ce pula mea tot scriu pe aici adica … ma citesc vreo 7 oameni din care 5 finca ma cunosc. Raman 2 …. desi in momentu asta imi vine in minte numa 1 … care ma urmaresc fara sa am nici o treaba cu ei. Asta cel putin din cate imi dau eu seama … plm ar putea sa confirme/infirme faptul ca ma citesc respectiv cunosc desi ma indoiesc ca o sa se intample.
PACE!
