So I guess it wasn't good night. So I guess you're not a cynic. Știam. M-am grăbit să scriu cacatul ăla. Poate doar vroiai să mă faci gelos. Ai reușit. Vagă cum îi stă bine oricărei răpitoare. Ți-o reușit și asta, foarte bine, deși e un instrument cam ciunt așa. Funcționează, da fără prea multă finețe. Na, o parte din bluntness (până găsesc alt cuvant) o atribui și influentei sub care te aflai. Și oricum, tu de obicei nici nu știi ca o faci și nu cred că ai făcut anume. Nu cred că mai ai motiv, nevoie sau intenție. Presupun că îți folosești arma pe altă țintă acum, cum e și normal, chiar dacă spui că nu. Poate nici acolo nu îți dai seama. Dar te cunosc destul să știu că sigur faci asta.
Eh, și oamenii aștia de știință, oricât de fascinanți, sunt monofațetici și singulari în interese. Cel puțin așa vreau să îmi imaginez, pentru orgoliul meu.
Revenind la vaga răpitoare, așa m-am îndrăgostit de tine prima oară, printre povești din Star Trek și lecții de la un profesor cu diplomă falsă, lăbar arogant și imatur. Știu clar că funcționează, deci. E și unul din principalele motive pentru care ne-am futut după aia (nu la propriu, deși și la propriu, it follows). Obscuritatea își are rostul când vrei să creezi un mister. Mister care are un loc important dar limitat într-o relație. Nu mai e mister când e doar barieră, zid de nepătruns. Da' asta e o discuție pentru altă dată sau niciodată. E o discuție care merită avută oricum, chiar și numai cu Aia din capul meu.
În fine, tre să înțelegi, e șapte jumate dimineața, m-am culcat la patru. Scriu de pe telefon din Sibiu. Și mai am destul vin în mine cât să fiu poet (mincinos).
Scriu pentru că te-am visat. Și m-am îndrăgostit iar de tine. Aia din vis. Și tu de mine, deși urma sa te măriți (also eram în viitor, eu eram în armata, armata aia Buna, și, într-o navă de zbor experimentală, tocmai testasem o armă de manipulare în masă, posibil printr-un fel de mutație genetică instantanee, care ar fi putut să ne ajute să câștigăm războiul aproape pierdut. Înainte să întrebi, nu eram în spațiu, deși e posibil ca, asemeni lui Aforic, aia Răi să fi fost extratereștri.). Revenind după paranteză, îi scriu lu aia din vis, pe aia o mai vreau, pe tine nu cred. M-ai confruntat, te-am sărutat și te-am trântit de un perete în scara blocului. Cât de mult te doream. Cât de mult mă doreai. Nu am simțit așa un high de nu mai țin minte când. Încă îmi bate inima cu anxietate și anticipație, un mix futut. Fraier cum sunt, m-am trezit fix când îți puneam mâna pe fund și totul devenea interesant. Fără vrăjeală, îmi bătea inima atât de tare încât corpul meu probabil a crezut că aveam un infarct. Nu aveam, boule, da' nu mai ai de unde să știi cum e îți dorești pe cineva așa de mult, așa că te iert. Tot bou ești.
M-am trezit să-mi scriu visul, dar ți-am scris o dedicație. Cred că mă duc înapoi, poate Aia din vis încă mă mai așteaptă și încă mă mai vrea. Vă iubesc pe amândouă oricum. Și pentru că timpul e lungime, verbul are numai prezent.