E sentinta cu care ne nastem si cu care murim. Soarta ne e pecetluita de propria natura. Nu ii avem scapare, a o nega inseamna a ne nega existenta. Nu putem fi decat ce suntem. Chiar daca am putea cumva evada, actiunea in sine ne-ar transforma in altceva, ceva cu nimic in comun cu fostii noi. In cel mai bun caz, putem inceta a exista pentru ca altceva sa capete fiinta. Dar acel ceva nu vom fi noi.
Nu exista scapare cum nu exista alinare. Ne acceptam aparenta existenta, impacati cu gandul ca nu inseamna nimic. Asta e suprema elevare, maximul nivel de iluminare pe care il putem atinge. Fara rost si asta, de altfel, nu prea conteaza cat de ignorant mori la fel cum nu conteaza cat de ignorat ai trait.