Aparent e 2013. Poate ca inseamna ceva asta, probabil ca nu.
E ciudat, da e normal sa fie ciudat. Partea asta cel putin. Prespupun ca si restu. Toate cacaturile se fut pana la urma, in orice fel vrei sa interpretezi asta. Asta nu inseamna ca tre sa imi convina.
Nu ca as putea sa zic ca ma supara, oricum stiu de ce sunt “suparat” si e ridicol. Da e si legitim. Si refuz sa nu ma simt asa.
Is om, cu handicapuri, si vreau sa ma comport ca atare. Nu ca ar face vreo diferenta daca nu as vrea.
It does suck though. Adica, face sens, e de-a dreptu banal, da nu as vrea sa fie asa. As vrea sa fie altfel. Nu stiu exact cum. Poate mi-e frica de ce as descoperi daca as incerca sa aflu. As descoperi un om, lucru cel mai dezamagitor posibil. Ma rog, doi oameni, da e acelasi rahat.
Problema e, daca e o problema … de fapt e o intrebare; intrebarea e daca is singuru. Is singuru care se intreaba? Asa pare, da what do I know? People grow out of things, people.
Rata de evolutie nu are cum sa nu scada la un moment dat. Da nu scade la fel de repede, la un moment data apare o defazare. Poate e inevitabil, nu am crezut ca ar fi. Nu cred nici acu, sau poate sper sa nu fie.
Ce pierd pana la urma? Asta e intrebarea cheie cred. Sau poate e: ce am pierdut deja? E mai bine acu, mai rau? E iremediabil? E doar o iluzie autoindusa de anxietati si mandrii copilaresti.
Nu vreau totusi, nu am asa multe incat sa imi permit sa pierd ceva. Nu mi-a placut sa pierd nimic niciodata.
Da nu o fost nimic niciodata, so nu am ce sa pierd. Sau poate e o fost atat de putin ca e insesizabil.
Totusi, se putea mai bine, mai mult. Vreau mai mult, asta e clar. De la mine, de la altii, de la univers. Raman cu vrutu.
In fine, la revedere. Poate ca timpu nu e continuu totusi, e discret, poti sari dintr-un punct in altu fara sa observi vreo pauza, vreo discontinuitate.