cacati fara continut, ambalaje sclipitoare peste un balon de vid. cum pula mea sa vrei, cand tu nu stii ce e aia dorinta. cum pula mea sa ceri cand tu nu dai nic. si nu dai pentru ca nu ai de unde pentru ca esti un nimic. o piatra, o insecta, inca o adunatura de atomi care zburda prin univers, la fel de neimportant ca prafu pe care il calci in picioare. te-ai nascut, ai sa mori si ai sa ai impresia ca ai trait. nu e cazu. ce faci tu nu se cheama viata, e doar inertie, doar particule care se izbesc una de alta, schimbandu-si traiectoria aleator, dar niciodata cu un scop sau cu un rezultat. universul e acelasi pe care l-aii gasit cand ai aparut pe pamant si o sa fie acelasi dupa ce dispari. nici o urma nu lasa, nici o diferenta nu face, nici o schimbare nu produce existenta ta.
Asa ca, n-ai decat sa te zbati, n-ai decat sa plangi sau sa razi, rezultatul o sa fie acelasi. esti nimic si simplul fapt ca tu nu crezi sau ti-ai dori sa nu fie asa nu o sa schimbe asta. hei, dar tu continua-ti existenta nula, acopera-te cu drame prefabricate in dorinta de a capata sens, ma consoleaza faptul ca e totul degeaba. esti nimic, iar nimic nu poate afecta ‘ceva.’ nu exista interactiune, e doar iluzorie asa ca toata mascarada ta nu te face decat mai penibil decat erai deja.