Micile mele victorii mi le-am castigat singur, intotdeauna. Nu am avut nici un ajutor si poate nici nu o sa am vreodata, desi mi-l doresc. Mi-l doresc degeaba. Ar trebui sa ma simt bine ca micile mele batalii le-am luptat singur, desi, nesuprinzator, nu pot. Ma simt singur desi nu m-am simtit niciodata altfel. Cum pot definit deci o stare pentru care nu am nici un reper. As putea sa ii spun normalitate, da pana si asta are un contrast.